În apele Streiului au fost descoperite comori antice de aur, arătau mai mulți cărturari din secolele trecute.
Despre cea mai faimoasă comoară a scris istoricul medieval Gheorghe Șincai, în Hronica Românilor, amintind o relatare din jurul anului 1551, a umanistului Wolfgang Lazius.
„Mai înainte cu opt ani, în numitul râul Sargeţiei, pre care romanii îl cheamă Streiu, s-au aflat prin întâmplare acestea: mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă aceea ce stricase prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie grecească. Cum am înţeles din oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.red. piese) de aur au aflat”, arăta cărturarul Gheorghe Șincai.
O parte a comorii a fost însușită de George Martinuzzi, atunci guvernator al Transilvaniei, după ce unii dintre localnici au dus aurul la Alba Iulia, în timp ce alți localnici, mai prevăzători, au fugit cu restul comorii în Moldova.
Locul unde a fost descoperită imensa comoară antică a stârnit controverse. Unii istorici au susţinut că a fost puţin probabil ca tezaurul să fi fost găsit în albia Streiului, ci mai degrabă în vecinătatea cetăţilor dacice sau într-una dintre cetățile dacice, după ploile abundente care au spălat solul.
J. Troester, unul dintre cărturarii sași din secolul al XVII-lea care a redat povestea descoperirii comorii din râul Strei, a oferit câteva amănunte suplimentare.
„El ştie că pescarii ce au descoperit tezaurul locuiau în Grădişte, sat mic, lângă un vechi oraş, că la tezaur s-a aflat şi o mare cantitate de pIăci neştanţate şi că guvernatorul Transilvaniei i-a trimis lui Ferdinand două mii de Lysimachei”, preciza cercetătoarea Iudita Winkler, în articolul „Consideraţii despre moneda Koson” (1972).
Râul Strei izvorăște din Munții Șureanu, în ținutul cetăților dacice, și se revarsă în râul Mureș, după ce parcurge aproape 90 de kilometri de la izvoare.
Însă, după toate informațiile prezentate de-a lungul timpului, unii cercetători au concluzionat că marea comoară în Evul Mediu a fost descoperită la marginea orașului Hațeg și a satelor învecinate Sântamaria Orlea și Subcetate, unde se uneau apele Râului Mare și ale Streiului.
„Aproape de satul Sântamaria se pot vedea încă urmele mai multor ruine de cetăți vechi. Cu deosebire sunt de remarcat ruinele ce se află pe dealul numit Grindanu, nu departe de împreunarea Râului Mare cu Streiul. De la aceste ruine ducea drumul roman, numit de acum de popor Troian, drept la Sarmizegetusa”, scria preotul Jacob Jianu, în volumul „Istoria vicariatului greco catolic din Hațeg” (1913).
Potrivit autorului, comoara lui Decebal din legendă fusese descoperită sub coasta dealului, pe lângă care curgea râul Sargeția al dacilor sau râul Strei.
„Tot aproape de acest loc, lângă Streiu au aflat niște pescari, pe timpul reginei Izabela, foarte mulți bani, pe care i-a sechestrat George Martinuzi și a trimis din ei ca dar și împăratului Ferdinand I 200 de Lysimachi. Ba unii susțin că și pe timpul construirii liniei ferate, în 1870, s-ar fi aflat bani de aur în vechea albie a Streiului. Întrucât corespund însă adevărului aserțiunile de mai sus, noi nu scrutăm”, scria preotul Jacob Jianu.
Potrivit preotului, atât scrierile antice, cât și un monument descoperit la Sarmizegetusa atestau bogățiile pe care Traian le luase din Dacia.
„Această întâmplare se adeverește printr-o inscripție aflată în anul 1519 la Grădiște (n. red. Actualul sat Sarmizegetusa), de următorul cuprins: Iovi Inventori, Diti Patri Terrae Matri, Delectis Daciae Thesauris, Divus Nerva Traianus, Caes. Aug., Volum Solvit”, afirma autorul volumului.
Cu timpul, locul de la poalele dealului Orlea, pe care se află cetatea regală a Hațegului și-a schimbat înfățișarea. Zona este traversată de calea ferată Simeria – Petroșani și de calea ferată (dezafectată) Hațeg – Subcetate.
Două lacuri de acumulare au fost înființate în aceeași zonă, Covragiu, de la Subcetate și Sântamaria Orlea. Rămășițele vechiului drum roman s-au pierdut.
În schimb, la începutul secolului trecut, unii cercetători au susținut că pe dealul Orlea ar fi fost adevărata capitală a dacilor.
