Câmpul lui Neag, satul aflat aproape de izvoarele râului Jiul de Vest, la zece kilometri de Uricani, oferă oaspeților săi o panoramă specatculoasă. Așezarea a fost înființată în secolul al XV-lea de românii din Țara Românească, ce au trecut munții fugind din calea turcilor. A fost una dintre primele comunități din ținutul sălbatic al Văii Jiului.
Oamenii și-au găsit refugiul în valea adâncă înconjurată de Munții Retezat și Vâlcan, iar generațiile care le-au urmat au dus aici o viață liniștită, trăind de pe urma creșterii animalelor și a bogăției pădurilor din zonă.
De-a lungul timpului, Câmpul lui Neag și-a păstrat zestrea arhitecturală a caselor țărănești din Ținutul momârlanilor și a devenit un reper pentru turiștii care porneau expediții montane.
După Al Doilea Război Mondial, orașele din Valea Jiului s-au extins cu repeziciune, odată cu dezvoltarea mineritului carbonifer. Populația din bazinul carbonifer a ajuns la aproape 150.000 de oameni, iar orașe noi au apărut în câțiva ani.
În orașul minier Uricani, de care aparține satul Câmpul lui Neag, prima mină de cărbune a fost deschisă în 1947, iar în anii următori a fost construit primul cartier de blocuri.
Satul pitoresc din vecinătatea orașului Uricani și-a mai păstrat autenticitatea până la mijlocul anilor ´80. Între timp, o mină de cărbune a fost deschisă la Câmpul lui Neag și o alta în Valea de Brazi.
În ultimii ani ai regimului Ceaușescu, autoritățile comuniste au decis să înceapă exploatarea la suprafață a unui zăcământ de cărbune, descoperit în mijlocul satului Câmpul lui Neag. Acest lucru avea să schimbe complet viața celor aproape 700 de localnici.
În toamna anului 1987, autoritățile au început demolarea caselor din Câmpul lui Neag, aflate în perimetrul minier unde urma să aibă loc exploatarea cărbunelui la suprafață.
„Țin minte acest măcel și câtă răutate putea să se exprime. Cu soldații care lucrau în minele de cărbune au scos morții din cimitir, unii îngropați de câteva luni și chiar un băiat înmormântat abia de două zile. Au distrus casele momârlănești (n.red. localnicii băștinași erau numiți momârlani), cu excavatoarele, deși unii oamenii au rămas în ele, nevrând să le părăsească”, spune Maria, o localnică din Valea Jiului.
În noiembrie 1987, povestesc unii localnici, când autoritățile comuniste au luat decizia strămutării sătenilor, mulți dintre ei au rămas în casele lor, încercând să se opună distrugerilor, în timp ce soldații și milițienii se suiseră pe case pentru a demonta țiglăria.
În fața buldozerelor și a amenințărilor, oamenii au fost nevoiți să cedeze. În scurt timp, 55 de gospodării, școala și biserica satului Câmpul lui Neag au fost demolate, pentru a putea fi exploatat zăcământul de cărbune de sub ele.
„Prin lucrările de investiții desfășurate în prezent Ia Întreprinderea Minieră Câmpu lui Neag, se vor pune în valoare în anul viitor noi perimetre exploatabile, capacități de producție de 100.000 tone de cărbune pe an”, informa în noiembrie 1987, ziarul județean „Steagul Roșu”, din Valea Jiului.
Două blocuri au fost construite în Uricani, pentru a-i găzdui pe sătenii strămutați din satul Câmpul lui Neag. Cei mai mulți dintre sătenii strămutați nu s-au putut obișnui cu viața în oraș, iar la scurt timp le-au părăsit.
„Unii nici nu au vrut să audă de apartamente, când ei au crescut toată viața animale și au cutreierat munții. Au preferat să se mute la stâne, ori la rudele care nu își văzuseră casele demolate”, își amintește Petru, un fost miner din Uricani.
Și în prezent, una dintre clădirile ridicate în Uricani pentru momârlani este abandonată, fiind lăsată în ruină după 1990.
Cariera minieră transformată în lac
În anul următor, a început exploatarea la suprafață a cărbunelui, la Câmpul lui Neag. Cariera care a luat locul vetrei satului de momârlani s-a extins rapid la aproape opt hectare, ajungând la o adâncime se 80 de metri, iar de pe fundul ei au fost forate mai multe galerii miniere.
Activitatea minieră a fost, însă, de scurtă durată. Investiția s-a dovedit nerentabilă, minereul fiind de slabă calitate, își amintesc localnicii. Imediat după 1990, proiectul exploatării la suprafață, care urma să ducă la dispariția și a altor case de momârlani, nu a mai continuat.
Mina de la Câmpul lui Neag din vecinătatea carierei a fost închisă definitiv în anul 1999. Cinci ani mai târziu, a urmat închiderea minei de cărbune din satul învecinat Valea de Brazi, a doua mină a orașului Uricani, iar 2017 a fost oprită definitiv și exploatarea minieră din Uricani.
Un lac de carieră a luat locul fostei exploatări de cărbune la suprafață din Câmpul lui Neag. Apele izvorâte din galerii au inundat în câțiva ani craterul, iar adâncimea lacului a ajuns la aproape 80 de metri.
Ca aproape orice lac de carieră, lacul de la Câmpul lui Neag s-a dovedit extrem de periculos, din cauza curenților creați ca urmare a inundării galeriilor de pe fundul lui, a adâncimii și a surpărilor de pe maluri. Mai multe tragedii au avut loc aici, iar autoritățile au decis îngrădirea acestuia. Totuși, este un loc căutat de pescari, iar în vecinătatea lui un schit sfințit în 2015 a devenit o atracție turistică.
Pe dealurile care înconjoară lacul, au rămas risipite casele și sălașurile momârlanilor din Câmpul lui Neag, crescătorii de animale care au refuzat să renunțe la traiul specific în așezările patriarhale de munte pentru viața de miner. La capătul satului, șoseaua care traversează orașele Văii Jiului se oprește în inima munților, în ținutul sălbatic al Retezatului și al Parcului Național Domogled Valea Cernei.
Câmpul lui Neag / Foto: Savu Emil Milică
