În vara trecută am fost la Auschwitz. Scriam atunci că era o vizită necesară, după ce văzusem muzeul fostei fabrici a lui Oskar Schindler, cel care, membru al partidului nazist fiind, salvase viețile a peste 1200 de evrei.
Pe vremea când eram mai tânăr și când se spune că tinerii citeau mai multe cărți (nu știu sigur dacă este adevărat) am citit o carte găsită în biblioteca părinților mei – Am fost medic la Auschwitz, scrisă de un evreu ungur, Nyiszli Miklos. Evreu ungur, dar din Oradea, la acea vreme parte a Ardealului de nord, cedat Ungariei horthyste. Aveam senzația că citesc cronici scrise direct din iad – în măsura în care îmi puteam imagina iadul.
Am mai citit apoi Destin blestemat, al clujeanului Oliver Lustig, și el supraviețuitor al lagărelor de exterminare. Alte volume au configurat sistemul, i-au demontat logica (dacă așa ceva poate avea vreo logică), au disecat totul, de la ansamblu la fiecare dintre membrii săi, de la cei care au pus Holocaustul la cale până la cei care l-au pus în operă.
În alt context, auzeam de evreii care au adus comunismul în România, veniți cu tancurile rusești. Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu, că Dej era român. Erau aparent departe de mine în istorie, nu prea am înțeles cum stă treaba.
În clasele mici mă simpatizam cu o fetiță cu nume mai ciudat, despre care nimeni nu-mi spunea că era evreică. Am dedus eu, după mulți ani, așa, ca fapt divers.
Mult, mult după toate acestea montam filme documentare cu un amic din copilărie, despre care habar nu aveam că era evreu. După ce am aflat, a fost exact la fel. Adică nopțile de montaj erau la fel de amuzante. Un altul mi-a facilitat prima vizită în Grecia, după 1989. Am băut bere pe malul Mării Egee și am fost la aceeași discotecă din Olimpiada. Mult timp nu am știut că este evreu. După ce a plecat în Israel, mi-am dat seama că era.
Aveam nevoie de niște acte legate de susținerea tezei de doctorat. Despre cine este teza? a vrut să știe funcționarul respectiv. Despre Brunea-Fox, un mare jurnalist interbelic, i-am răspuns, bucuros că părea că-l interesează subiectul. Ăsta nu era jidan? a continuat respectivul. Nu știu, poate, i-am răspuns, deși știam sigur că da, era evreu. Pentru mine, Brunea-Fox era într-adevăr un mare ziarist, simțeam asta cu fiecare text parcurs, era un ziarist pur-sânge, care nici nu părea să sugă sângele poporului, nici bancher de care să depindă soarta lumii nu era, din scrierile lui majoritatea evreilor români erau săraci, umili, trăind la fel de greu ca populația autohtonă. Doar că din când în când, în nevoia de a da vina pe cineva, ceilalți îi scoteau țapi ispășitori.
În vara trecută am fost la Auschwitz. M-am surprins întrebându-mă dacă aș fi rezistat, fizic și psihic, la viața cuiva intrat acolo ca häftling – deținut. Nu mi-am putut răspunde. Orgoliul spunea că poate, rațiunea spunea că nu. Și totuși, unii au scăpat.
Sunt neplăcut impresionat când văd postări pe facebook care fac trimitere la jidani. Și încă făcute de oameni despre care s-ar spune că sunt cu pretenții. Cu credință și frică de Dumnezeu, zic ei. Și cred că mai avem mult de furcă cu noi înșine până când vom putea elimina referința negativă la celălalt, văzut în tot ce are el mai rău – țiganul, ungurul pentru român, românul pentru ungur și lista poate continua. Puteți s-o faceți, explorându-vă toleranța.
Nu doresc nicidecum să ridic experiențe punctuale la rang de regulă.
