În acest an, toate cele patru tronsoane ale magistralei feroviare de mare viteză construită în vestul României, pe o distanță de 141 de kilometri, în județele Hunedoara și Arad, vor trebui finalizate.
Lucrările la magistrala din vest, în lungime de 141 de kilometri între Arad (Km 614) și Simeria, au demarat în 2017 și sunt finanțate cu fonduri alocate prin Programul Operațional Regional de Infrastructură Mare (POIM) și de la bugetul de stat al României.
Proiectul a acumulat întârzieri pe mai multe sectoare. În Deva, lucările la modernizare clădirii de călători a stației CFR sunt oprite de la începutul anului 2021, din cauza problemelor legate de starea precară a structurii clădirii.
Potrivit unui raport publicat de Căile Ferate Române, la finalul lunii decembrie 2022, stadiul fizic al investiției era următorul:
Pe Subtronsonul 2a Km 614 – Bârzava, în lungime de 42 de kilometri, stadiul execuției lucrărilor a ajuns la 80 la sută. Sectorul este construit de Asocierea Astaldi – FCC – Salcef – Thales. Contractul a fost semnat în mai 2017, șantierul a fost deschis în iulie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este mai 2023. Valoarea lucrărilor se ridică la aproximativ două miliarde de lei, fără TVA.
Pe Subtronsonul 2b Bârzava – Ilteu, în lungime de 36 de kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 82 la sută. Acesta este construit de Asocierea Astaldi – FCC – Salcef – Thales. Contractul a fost semnat în mai 2017, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în iulie 2017, iar termenul de finalizare al investiției estimat este luna august 2023. Valoarea contractului aflat în derulare este de peste două miliarde de lei, fără TVA.
Pe Subtronsonul 2c Ilteu – Gurasada în lungime de 22,3 kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 59 la sută. Este construit de Aktor – Astaldi – Arcada, denumită Asocierea Railworks. Contractul a fost semnat în noiembrie 2017, ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în decembrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este decembrie 2023. Valoarea investiției se ridică la 1,78 miliarde de lei, fără TVA.
Pe Tronsonul 3 Gurasada – Simeria, în lungime de 40,8 kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 71 la sută. Este construit de Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas. Contractul a fost semnat la 30 august 2017, ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în octombrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este septembrie 2023. Valoarea investiției se ridică la 3,1 miliarde de lei, fără TVA.
După realizarea magistralei din vestul României, trenurile de călători vor putea circula pe traseul Simeria – Arad cu viteza de până la 160 de kilometri pe oră, iar marfarele – cu până la 120 de kilometri pe oră.


