Vreo 200 de oameni trăiesc în satul Căzănești (comuna Vața de Jos, Hunedoara), locul unde s-a născut Arsenie Boca (1910 – 1989), una dintre marile personalități ale românilor.
Drumul spre Dealul Bujoara, unde ar fi existat casa părintească a călugărului, pornește din apropierea bisericii de lemn din Căzănești și se afundă în pădure, urcând pe coama dealului, ocupată în prezent de o biserică nouă, câteva gospodării și sălașe și o căsuță de lemn, ridicată pe vatra familiei duhovnicului.
Aceasta din urmă, un fost sălaș amenajat pentru a putea fi locuit, acoperit de ilustrații de dimensiuni care îl înfățișează pe Arsenie Boca, este confundată adesea cu casa natală a lui acestuia lucru care a transformat-o într-un loc de pelerinaj. De fapt, spun localnicii, casa părintească a fostului preot nu mai există de mulți ani.
„M-am născut în 1910, septembrie 29, în Vaţa de Sus, judeţul Hunedoara. Şcoala primară şi liceul în orăşelul Brad, acelaşi judeţ. În cursul Teologiei mi-am vândut casa părintească spre a-mi putea continua studiile”, scria Arsenie Boca, în 1945.
Gospodăriile din satul Căzănești, aflate la poalele Dealului Bujoara, se înșiră de-a lungul văilor Ponorului și ale afluenților acestuia, înconjurate de pădurile care acoperă versanții. În centrul satului, o biserică de lemn ridicată în secolul al XVII-lea oferă mărturii despre vechimea așezării.
Peste dealuri, în satul Ciungani, o altă biserică la fel de veche, din lemn, cu un turn de 14 metri, și-a păstrat și ea autenticitatea.
„Din păcate, biserica noastră din Căzănești e într-o stare foarte proastă, din cauza acoperișului din șindrilă, foarte degradat. Nu știu dacă vom găsi meșteri să îl poată reface, pentru ca apa de ploaie să nu mai treacă prin el”, spune Ștefan, un vârstnic din Căzănești.
Deși nu l-au cunoscut personal pe Arsenie Boca, localnicii îi cinstesc memoria împodobindu-și casele cu fotografiile călugărului. Unii și-au tapetat zidurile caselor cu postere mari ale acestuia.
Minele de la Căzănești
De-a lungul timpului, cei mai mulți dintre localnicii din satul Căzănești și din așezările învecinate s-au ocupat cu creșterea animalelor, au muncit pământul sau în exploatările forestiere din zonă. În Evul Mediu, în zonă au funcționat mine de cupru, potrivit istoricilor, iar zăcămintele metalice au fost cercetate din nou la începutul anilor ’40, arată rapoarte ale Institutului Geologic al României.
În primii ani din Al Doilea Război Mondial, sute de oameni munceau pe „șantierul Căzănești”, la minele Mircea, Valea Tătăroaia, Varvara, Pojorâta, Valea Cireșoaiei, Ciungani, iar munții erau ciuruiți în căutarea zăcămintelor cu conținut ridicat de metale.
Printre minerii de la Căzănești se afla, în 1943 și un lot de prizonieri sovietici. Documente păstrate la Arhivele Naționale ale județului Hunedoara dezvăluie condițiile în care trăiau oamenii.
„În comuna Căzăneşti, unde se găsesc la lucru 17 prizonieri, atât tratamentul, cât şi lucrul la care sunt supuşi aceşti oameni sunt excepţional de neumane. În cele de mai jos dăm realmente starea în care se găsesc, situaţie constatată numai în ziua de 7 aprilie 1943. Toţi prizonierii sunt desculţi, doar ca formă au în picioare câţiva câte o pereche de bocanci, complet distruşi, iar alţii opinci, de asemenea, fără talpă sau legate cu sârmă să stea agăţate de picioare”, informa Legiunea de Jandarmi Hunedoara, într-o notă informativă din 10 aprilie 1943, păstrată la Arhivele Naţionale – Judeţul Hunedoara.
Zăcămintele cuprifere de la Căzănești și Ciungani au continuat să fie exploatate și, mai ales, cercetate în deceniile de comunism, iar câteva guri de mină pot fi văzute în pădurile care înconjoară satul. În minereurile cu conținut scăzut de cupru și de fier, geologii au identificat și vanadiu.
În prezent, pădurea acoperă cele mai multe rămășițe ale minelor de la Căzănești, închise iar lagărul de prizonieri care a funcționat aici a rămas necunoscut. Oaspeții satului întreabă mai ales de drumul spre „casa lui Arsenie Boca” și de vechile biserici de lemn.
