O cale ferată forestieră cobora, în urmă cu un secol, din cătunul Ponorici, ascuns în munții Șureanu, spre satul Pui, centrul uneia dintre cele mai mari comune din județul Hunedoara.
Deasupra văii prin care apele Ponoriciului curg în bucle, pierzându-se apoi sub munte, corfele funicularelor circulau neîntrerupt, aducând guano-fosfat (bălegar de lilieci și sedimente) din peșterea Cioclovina, la gara Pui, de unde îngrășământul era încărcat în vagoane și transportat spre fabricile de măcinare.
Calea ferată a Ponoriciului și liniile de teleferic au fost desființate după Al Doilea Război Mondial, lăsând în urma lor terasamentul, folosit de localnici ca potecă, și câteva fundații ale vechilor construcții din fier, care susțineau cablurile și funicularele.
Ponoriciul, vechea așezare pastorală animată în trecut de mica industrie care funcționa în jurul ei, s-a afundat din nou în liniște pentru alte decenii. Cu timpul, mai multe gospodării și stâne din lunca Ponoriciului au fost părăsite și s-au ruinat, iar la cele rămase sunt folosite câteva luni pe an de localnicii din satele aflate mai jos, pe valea Streiului.
„Vara, ducem oile la munte, la Jigoru, Rudele (vârfuri din munții Șureanu, de circa 1.500 de metri) și mai puțin în Retezat – de câțiva ani, iar când se apropie iarna, coborâm cu ele la stânele de aici și din sat. Este o muncă grea pentru cine nu e obișnuit cu păstoritul, dar noi o facem aici de când ne știm. Doar timpul trece mai greu aici”, a relatat Remus, un cioban din Fizești venit cu oile în lunca Ponoriciului.
În ultimii ani, povestește omul, stânele s-au rărit, iar sălbăticia a pus tot mai mult stăpânire pe așezarea pastorală. Urșii și lupii dau târcoale tot mai adesea oilor, iar unii reușesc să își înhațe prăzile, în ciuda opoziției înverșunate a ciobanilor și a numeroșilor lor câini.
„Prin toamnă, ne-am trezit cu un urs năpustindu-se în turmă. Ursul a sfâșiat repede o oaie și a luat-o în pădure. Am reușit să îl alungăm cu câinii, cu bâtele eu și cu un alt cioban, dar oaia nu am mai recuperat-o. Urșii ne pândesc adesea din pădure”, spune Remus.
Uneori, urșii i-au atacat chiar și pe localnici. În urmă cu doi ani, în apropiere de lunca Ponoriciului, la marginea satului Ohaba o femeie a fost la un pas de moarte, după o întâlnire nedorită cu un urs.
„A sărit un urs pe mine, m-a pus la pământ, s-a urcat peste mine şi mi-a smuls carnea de la mâna stângă şi de la piciorul stâng. La strigătele unei vecine și lătratul câinelui, ursul m-a lăsat şi a fugit în pădure, lăsându-mă inconştietă, plină de sânge”, a relata femeia, care a rămas internată în spital timp de peste o lună.
Și alte animale, mai puțin primejdioase, dau târcoale ținutului.
„Nu este zi să nu văd, ieşind din pădure pentru a se adăpa la pârâu, căprioare şi cerbi, frumoşi cum rar mai pot fi văzuţi. Noaptea, se aud însă lupii şi urşii dând târcoale acestor locuri şi mare noroc am cu câinii de lângă mine”, relata Maria, o altă localnică, care avea în grijă câteva vaci, în lunca Ponoriciului.
În vremea când ciobanii rămân la stână, unul dintre ei doarme într-un mic adăpost improvizat din lemn, cu așternut de paie, pentru a păzi peste noapte turma odihnită sub cerul liber.
Remus parcurge aproape zilnic, pe jos, drumul de peste o oră din sat spre locul de pășunat. Același lucru îl face și Lazăr, un alt sătean din Fizești, care ține câteva vaci în gospodăria sa din lunca Ponoriciului. În tinerețe, Lazăr a fost pădurar și știe ce pericole poate aduce lipsa unor măsuri de precauție celor care se aventurează în sălbăticie. De aceea a rămas nedespărțit de toporul său.
Lunca Ponoriciului, aflată la altitudinea de 835 de metri, a devenit în ultimii ani un loc tot mai căutat de amatorii de excursii pe munte.
„Turiști veneau și înainte de 1990 aici. Căutau peștera prin care se poate ieși pe cealaltă parte a muntelui, la Cicolovina. Dar acest lucru nu îl poate face oricine, iar cel mai bun drum este poteca de peste dealuri care coboară apoi la Peștera Cioclovina”, spune Lazăr.
Galeriile Ponoriciului și ramificațiile lor se întind în subteran pe aproape opt kilometri şi corespondează cu Peştera Cioclovina de Apă, aflată de cealaltă parte a versantului, la circa doi kilometri. Accesul în interiorul complexului carstic este permis doar speologilor experimentaţi, în timp ce turiştii pot vizita doar la intarea în cele două peşteri.
