24 C
Deva
miercuri, iunie 3, 2026

(VIDEO) Fortăreața de la Sarmizegetusa Regia, în șantier. Va arăta cu totul altfel

Un amplu proiect de restaurare derulat în ultimele patru decenii în Sarmizegetusa Regia vizează reabilitarea fortificației capitalei dacilor. Lucrările au demarat în această toamnă, cu decopertarea zonelor unde la începutul anilor ´80 au avut loc amenajări hidrotehnice.

În 1980, amenajările hidrotehnice au vizat colectarea apelor meteorice provenite din scurgeri de suprafaţă, precum şi a apei freatice şi evacuarea acestora în afara incintei cuprinsă de zidurile cetăţii. Au fost realizate mai multe drenuri de captare, proiectate pe un traseu de aproape 800 de metri, însă cu timpul, canalizările s-au degradat sau colmatat.

Lucrările care au loc în prezent vizează refuncționalizarea și îmbunătățirea sistemului de captare a apelor pluviale și a izvoarelor subterane din zona fortificației, spune Alin Țambă, vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara.

Toate lucrările care au loc la Sarmizegetusa Regia sunt supravegheate atent și în permanență de arheologi care fac parte din colectivul de cercetare a cetăților dacice. Termenul până la care sperăm că va fi finalizată investiția de restaurare a fortificației este luna aprilie a anului 2024, a declarat Alin Țambă.

Proiectul derulat în următorii doi ani vizează refacerea a aproape un kilometru de ziduri antice.

Etapele de restaurare includ cercetări arheologice, taluzări şi amenajări ale terenului, refacerea incintei militare şi a porţilor de acces, refacerea şi îmbunătăţirea infrastructurii de vizitare prin introducerea unui traseu nou, amenajarea unui lapidariu şi a unui adăpost pentru vizitatori, precum şi amenajarea finală a sitului prin plantarea de vegetaţie şi finisarea suprafeţelor de teren”, informa Consiliul Judeţean Hunedoara.

Investiția este derulată de Institutul Naţional al Patrimoniului, Consiliul Judeţean Hunedoara – administrator al sitului UNESCO, în colaborare cu o fundaţie românească şi un partener norvegian. Lucrările au fost estimate la 2,2 de milioane de euro şi sunt finanţate prin Granturile SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, al Ministerului Culturii, şi de Consiliul Județean Hunedoara (care contribuie cu 40 la sută din bugetul investiției).

Din cauza condțiilor meteo nefavorabile, în timpul iernii nu se va lucra la zidurile Sarmziegetusei Regia.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

3,912CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles