24 C
Deva
miercuri, iunie 3, 2026

Tragedie în Petroșani, cauzată de un teribilist la volan. Șase copii loviți cu mașina, unul a decedat

Un accident rutier grav a avut loc, miercuri seara, în jurul orei 22, pe o trecere de pietoni din Petroșani. Șase adolescenți, cu vârste între 11 și 14 ani au fost loviți de o mașină.

Victimele au primit primul ajutor și au fost transportate la spital, trei dintre ele având răni grave.

„Trei copii au fost transportați de către Serviciul de Ambulanță Județean Hunedoara la Spitalul din Petroșani și unul de către echipajul SMURD. Pentru un copil de aproximativ 11 ani, paramedicii au început manevrele de resuscitare la fața locului. Iar un alt copil a fost transportat la spital de către familie”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Hunedoara.

Una dintre victime, în vârstă de 11 ani, adusă în stare gravă la spitalul din Petroșani, a decedat, a informat, joi dimineața, Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara. Cei șase adolescenți sunt copii de la o școală de fotbal din localitate și se întorceau de la un banchet organizat la final de an.

Se aflau pe trecerea de pietoni când au fost loviți de un autoturism, iar șoferul a fugit de la fața locului. El a fost găsit în scurt timp, de polițiști.

„În urma declanșării activităţilor specifice, a fost identificat în localitatea Aninoasa, pe strada Căzănești, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care nu posedă permis de conducere, bănuit de comiterea evenimentului rutier”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Șoferul fără permis auto se urcase băut la volan. „Conducătorul auto a prezentat o concentrație la etilotest de 0,81 mg/l, alcool pur în aerul expirat și a fost condus la unitatea medicală din Petroșani, în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, a informat reprezentantul Inspectoratului de Poliție al Județului Hunedoara.

Bărbatul a fost reținut și va fi anchetat pentru ucidere din culpă.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

3,912CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles