14.7 C
Deva
sâmbătă, iunie 6, 2026

SENTINȚĂ ÎNTOARSĂ DE CEDO. Cazul fetei de 11 ani, însărcinată după ce a fost abuzată sexual de 5 bărbaţi

Judecătoria Deva l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe Viorel Jurj, un bărbat acuzat că a violat o copilă în vârstă de 11 ani.

Faptele, la care au mai participat patru adolescenţi, au avut loc în anul 2008, iar în urma lor minora a rămas însărcinată. Iniţial, magistraţii au hotărât că Jurj nu se face vinovat de viol ci de act sexual cu un minor, întrucât victima, deşi la acea vreme avea doar 11 ani, ar fi consimţit să întreţină relaţii sexuale cu el.

În 2017, ajunsă la vârsta de 20 de ani, victima a reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului faptul că legile statului român nu i-au oferit suficientă protecţie, iar bărbatul a primit o pedeapsă prea mică faţă de gravitatea faptelor sale – de doar patru ani de închisoare, din care a executat doi ani şi trei luni. Victima a obţinut o soluţie favorabilă la CEDO, iar procesul a fost reluat la Judecătoria Deva, unde Jurj a fost condamnat pentru viol. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, el va mai trebui să achite daune de 50.000 de lei fostei sale victime.

În 2017, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat dreptate tinerei din Deva, care la vârsta de 11 ani a fost abuzată sexual, în repetate rânduri de patru adolescenţi şi de bărbatul de 52 de ani, iar magistraţii l-au condamnat pe agresor la patru ani de închisoare. Victima a cerut revizuirea dosarului şi a sentinţei primite de foştii săi agresori. Cazul a scos la iveală amănunte înfiorătoare din viaţa ei. „În timp ce vizita casa unei familii vecine, pentru a se juca împreună cu alţi doi copii, o fată în vârstă de 11 ani a fost violată de mai multe ori într-o perioadă de şapte luni de către rudele copiilor, inclusiv de către un bărbat în vârstă de 52 de ani, şi alţi patru minori. Din august 2008 până în decembrie 2008, bărbatul a tras-o cu forţa de lângă prietenele sale, a dus-o într-o baracă şi a violat-o, punându-i mâna la gură pentru a o împiedica să strige după ajutor. Ea a declarat Poliţiei că a fost agresată sexual în împrejurări similare de alţi patru copii ai vecinilor. Fata a rămas însărcinată şi în cele din urmă a avut un avort. Ea a declarat mai târziu Poliţiei că nu a făcut acuzaţiile după primul viol, deoarece i-a fost ruşine şi pentru că bărbatul de 52 de ani a ameninţat-o că o va bate dacă va spune cuiva”, se arăta în dosarul înaintat Curţii Europene a Drepturilor Omului.

„Fata a iniţiat actul sexual”

Cei cinci suspecţi au susţinut că fata iniţia întotdeauna sexul şi a fost „întotdeauna îmbrăcată sumar”, atunci când mergea în casa lor. „Poliţia a remarcat, totuşi, că vârsta fetei exclude existenţa consimţământului valabil, iar un raport medico-legal psihiatric a ajuns la concluzia că ea arăta semne de stres post-traumatic, că avea dificultăţi în a prevedea consecinţele acţiunilor sale şi că nu a avut discernământ suficient pentru vârsta ei. Cu toate că suspectul adult a fost condamnat pentru act sexual cu un minor, el nu a fost condamnat pentru viol, deoarece nu a fost detectat niciun semn de violenţă pe corpul fetei, iar instanţa a creditat mărturia suspecţilor că fata a acţionat provocator şi a iniţiat sexul. O curte de apel a schimbat mai târziu condamnarea la viol, dar la recurs Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a repus în vigoare hotărârea iniţială, ajungând la concluzia că fata a iniţiat întotdeauna actul sexual şi, prin urmare, nu era clar că ea nu fusese de acord. În această concluzie, instanţa nu a discutat raportul medico-legal psihiatric şi a respins teoria că fata nu avea capacitatea de a consimţi”, se arăta în solicitarea depusă la CEDO.

Dacă soluţia dată zilele trecute de Judecătoria Deva va rămâne definitivă, după apel, el se va întoarce în închisoare, pentru a executa restul de pedeaspsă din condamnarea de cinci ani.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

3,912CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles