Romeo Beja, fost „locotenent” al lui Miron Cozma, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul Mineriadei din 1999, a fost depistat de polițiști, miercuri, și dus la Penitenciarul Rahova pentru a fi încarcerat, informează AGERPRES.RO.
Potrivit unor surse judiciare, Romeo Beja a fost depistat la Curtea de Apel București unde se prezentase la un termen într-o altă cauză. El a fost preluat de polițiștii Serviciului Urmăriri al Poliției Capitalei și dus la Rahova. Romeo Beja a fost condamnat la cinci ani de închisoare, împreună cu Vasile Lupu, Dorin Loiș, Constantin Crețan și Ionel Ciontu, pentru Mineriada de la Costești din ianuarie 1999. Condamnat la cinci ani de închisoare în anul 2005, Romeo Beja a fugit din țară înainte de a fi închis și a fost dat în urmărire internațională.
Mineriada din 1999 se înscrie în rândul celor mai sângeroase acţiuni de protest din ultimile decenii. La începutul anului 1999, România a fost la un pas de război civil. În noaptea de 21 spre 22 ianuarie, preşedintele Emil Constantinescu a decretat „stare de urgenţă“ pe întreg teritoriul ţării, imediat după ce minerii din Valea Jiului au luat prizonieri 1.500 de jandarmi şi pe prefectul de Vâlcea la capătul luptelor dure purtate între ortaci şi forţele de ordine în localitatea Costeşti. 20.000 de mineri se aflau în drum spre Bucureşti, mobilizaţi de liderul Miron Cozma. revoltaţi de anunţul Guvernului privind închiderea primelor două mine din Vale. Conflictul violent a fost aplanat temporar prin „Pacea de la Cozia“, cum a rămas în istorie acordul semnat pe 23 ianuarie 1999 între premierul Radu Vasile şi Miron Cozma. În anii imediat următori, exploatările miniere din toată ţara s-au închis însă una după alta, iar ortacii au pierdut definitiv statutul de cea mai influentă şi temută categorie profesională din România. Miron Cozma, fostul lider al minerilor, a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare pentru mineriada de la Costești, în septembrie 2005.


