16.4 C
Deva
luni, iunie 8, 2026

Noul giratoriu de la Sântuhalm intră în șantier. Constructorii așteaptă ordinul de începere a lucrărilor

Ordinul de începere a lucrărilor de construcție sensului giratoriu din Sântuhalm, în intersecția Drumului Național 7 cu DJ 687 Hunedoara – Deva, va fi dat în următoarele zile, potrivit primarului Devei, Florin Oancea.

„Avem nevoie doar de ultimul aviz de la Poliție, s-au predat toate documentațiile. După ce vom primi avizul și vom emite ordinul de începere a lucărilor. În zonă, polițiștii locali și cei de la Poliția națională vor asigura fluidizarea traficului”, a precizat Florin Oancea. Primarul Devei susține că din acest motiv nu a mai fost reparat semaorul defect din intersecție.

La Sântuhalm (Deva), peste trei milioane de lei, fără TVA, vor fi investiţi în construcţia sensului giratoriu. Lucrările au fost atribuite de Primăria Deva prin licitaţie publică, încă din toamna anului 2019 și se vor derula pe 10 luni, dintre care patru luni pentru proiectare şi şase luni pentru execuţie. „În prezent cele două drumuri se intersectează într-un unghi drept. Circulaţia este reglementată prin semaforizarea intersecţiei. Actuala intersecţie nu asigură fluenţă şi condiţii de circlaţie în siguranţă, iar pe sectoarele de drum cu patru benzi trebuie asigurate participanţilor soluţii de întoarcere”, se arată în proiect.

Sensul giratoriu va fi iluminat şi dotat cu sistem de colectare şi evacuare a apelor pluviale. Sensul giratoriul împreună cu benzile de intrare şi ieşire vor fi amenajate pe o lungime de circa 240 de metri, cuprinsă între podul peste râul Cerna şi strada Bisericii.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

3,912CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles