Un devean este căutat de polițiști după ce ar fi agresat o femeie și pe bărbatul care o însoțea, în scara unui bloc din Deva. Pe numele lui Claudiu Roznovan, magistrații au emis un mandat de arestare preventivă, în lipsă, pentru fapta comisă la sfârșitul lunii decembrie.
„Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Deva s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la data de 27 decembrie 2022, în jurul orei 12:45, un bărbat de 41 de ani, din Deva, a agresat fizic o femeie şi un bărbat, în scara unui bloc de locuinţe din Deva. În acest caz, poliţiştii au demarat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În urma administrării probatoriului, pe numele bărbatului a fost emis, de către Judecătoria Deva, un mandat de arestare preventivă în lipsă, sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, a informat Inspectoratulde Poliție al Județului Hunedoara.
Bărbatul a fost dat în urmărire naţională.


