Arabela Şaran (30 de ani), asistenta medicală din Petroşani care a născut singură o fetiţă şi a ucis-o abandonând-o în ger, într-un tomberon din cartier, a fost înfăţişată instanţei Curţii de Apel Alba Iulia. Femeia a contestat măsura luată de Tribunalul Hunedoara prin care a fost trimisă în arest preventiv, pentru omor calificat.
„Instanţa a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpata Şaran Arabela Maria împotriva încheierii penale nr. 2/5.01.2016 pronunţate de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 11/97/2016. Obligă pe inculpata contestatoare la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Soluţia este definitivă”, a informat Curtea de Apel Alba Iulia.
Arabela Şaran a fost reţinută de procurori la începutul lunii ianuarie 2016, după ce şi-a ucis copilul nou-născut în noaptea Anului Nou.
„În noaptea de 31 decembrie 2015 – 1 ianuarie 2016, după ascunderea stării de graviditate faţă de orice persoană şi crearea condiţiilor derulării naşterii fără prezenţa altor persoane, inculpata a născut în baia locuinţei, la termen, un copil viu pe care l-a introdus într-o pungă de plastic, l-a înfăşurat cu aceasta şi l-a transportat la ghena de gunoi situată în faţa blocului unde l-a abandonat la o temperatură de circa minus 15 grade Celsius. Copilul a fost găsit în ghena de gunoi ca urmare a unei sesizări prin serviciul 112 în data de 01.01.2016 orele 11:43. Inculpata şi-a continuat cursul normal al vieţii prezentându-se la serviciu în data de 04 ianuarie 2016 unde şi-a îndeplinit atribuţiile obişnuite”, a precizat procurorul şef Mirela Negruţiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.


