Un ccident rutier s-a petrecut, sâmbătă, 23 aprilir, în jurul orei 18, în zona localității Cristur. Un bărbat de 47 de ani, din municipiul Deva, care circula cu o bicicletă pe DJ 687, dinspre Hunedoara spre Deva, pe banda I de circulație, s-a angajat în efectuarea unui viraj spre stânga, spre localitatea Cristur, fără să se asigure corespunzător, și a fost acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, din municipiul Hunedoara, pe aceeași direcție și bandă de mers. În urma impactului, biciclistul a decedat. „În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.


