Una din ultimele investiţiile rentabile din România începe să dea rateuri: politica.
Până acum rata profitului era la cer. Formula de calcul trezea frisoane de plăcere oricărui candidat.
Transcrisă din matematică (VA-CC=n x CC), ea arată la fel citită printre rândurile oricărui afiş cu promisiuni electorale: Venituri Ales minus Cheltuieli Candidat egal cu n înmulţit cu Cheltuieli Candidat, unde “n”, număr aproape iraţional, ia valori direct proporţionale cu iuţeala de mână şi lăcomia la peşcheş a candidatului.
Un primar cu repetiţie trăieşte însă o experienţă la care nu s-a aşteptat. Omul se plânge între prieteni (printre care şi ai noştri) că în actualul mandat, „n” este subunitar.
Adică uzina lui electorală a devenit centru de cost: a băgat în ea mai mult decât poate să mai scoată, pe persoană fizică.
Necaz mare ! Spuneţi şi dumneavostră, ce bucurie mai ai ca dregător dacă trebuie să-ţi faci treaba numai pe salariu?
