Un complet debusolat fost primar, abia suflând după atâta sărit dintr-o barcă politică în alta, s-a apucat, în ultima vreme, să-și dea foc, pe îndelete, la valiză. Dornic să demonstreze șefilor roșii, care l-au îngăduit în partid, că este folositor din toate pozițiile, fostul edil împroașcă cu noroi din toate patru membrele, plus voce.
Marele necaz este acela că, lipsit de dotările superioare ale unui bun orator, individul a început să dea pe gură inclusiv oarece fărădelegi la care se pare că a participat, iar pe altele nu le-a scăpat în public, încă, dar nu-i târziu.
Așa se face că omul nostru a recunoscut că a pompat bani cam necuveniți pentru a-și proteja poponeața mediatică, banii cetățenilor, evident, și era cât pe-aci să scape porumbelul și să amintească și de alte sume cetățenești duse către oarecari taxe de protecție.
Ce-și face omul cu gura lui…


