De la 1 octombrie 2017, programul Castelului Corvinilor va fi redus. Astfel, turiştii pot vizita monumentul istoric luni, între orele 12 şi 17, iar de marţi până duminică între orele 9 şi 17, informează Muzeul castelului Corvinilor. Ultima intrare va fi permisă cu 45 de minute înainte de ora închiderii.
Castelul Corvinilor a fost vizitat de peste 265.331 de turişti, în primele nouă luni ale acestui an, suma totală încasată din vânzarea biletelor şi din taxele plătite de vizitatori fiind de aproximativ 5.000.000 de lei, a informat Primăria Hunedoara.


