14.4 C
Deva
marți, iunie 9, 2026

LA UN PAS DE ELIBERAREA CONDIȚIONATĂ. Judecătoria Aiud hotărăște asupra cererii lui Ovdiu Hada

Judecătoria Aiud va decide soarta fostului primar al Hunedoarei, Ovidiu Hada, care a depus o cerere de eliberare condiţionată. O soluţie în dosar este aşteptată în 12 august, dată la care magistraţii au amânat procesul, „pentru prezentarea în instanţă a procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, legea de aplicare a Codului de procedură penală prevăzând că în prezeta cauză competenţa procurorului este cea a procurorului din cadrul DNA”.

Ovidiu Hada se află în închisoare din luna octombrie a anului 2013. Fostul primar ispăşeşte o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie, într-un dosar în care au mai fost condamnaţi fostul viceprimar al Hunedoarei, Robert Dan, la trei ani de închisoare, fosta şefă de la Achiziţii, Daniela Căpâlnă, la trei ani de închisoare şi un fost apropiat al lui Hada, Ioan Ţiplea, la cinci ani de închisoare.

Potrivit procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în 2009 Primăria Hunedoara a încheiat cinci contracte de achiziţii publice şi consultanţă cu firme private controlate de Ioan Ţiplea, un funcţionar angajat în 2009 la primărie. Contractele în valoare totală de 40.000 de euro au fost atribuite illegal firmelor acestuia de către foştii edili, acuzaţi ulterior de abuz în serviciu şi complicitate la infracţiunea de conflict de interese.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

3,912CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles