23.6 C
Deva
vineri, iunie 5, 2026

Mama criminală, care şi-a ucis copilul nou-născut, a cerut să fie eliberată

Marţi, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia decid soarta Arabelei Şaran, tânăra asistentă medicală din Petroşani acuzată de comiterea unei crime odioase. Femeia în vârstă de 30 de ani a contestat decizia Tribunalului Hunedoara, prin care a fost trimisă în arest preventiv, după ce în noaptea Anului Nou şi-a ucis pruncul pe care l-a născut în baia locuinţei sale.
Magistraţii Tribunalului Hunedoara au emis pe numele tinerei un mandat de arestare preventivă pe 30 de zile pentru omor calificat.
Iniţial, ea a fost cercetată pentru uciderea nou-născutului, însă Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a decis schimbarea încadrării juridice a faptei. „În noaptea de 31 decembrie 2015 – 1 ianuarie 2016, după ascunderea stării de graviditate faţă de orice persoană şi crearea condiţiilor derulării naşterii fără prezenţa altor persoane, inculpata a născut în baia locuinţei, la termen, un copil viu pe care l-a introdus într-o pungă de plastic, l-a înfăşurat cu aceasta şi l-a transportat la ghena de gunoi situată în faţa blocului unde l-a abandonat la o temperatură de circa minus 15 grade Celsius. Copilul a fost găsit în ghena de gunoi ca urmare a unei sesizări prin serviciul 112 în data de 01.01.2016 orele 11:43. Inculpata şi-a continuat cursul normal al vieţii prezentându-se la serviciu în data de 04 ianuarie 2016 unde şi-a îndeplinit atribuţiile obişnuite”, a precizat procurorul şef Mirela Negruţiu, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Conform concluziilor preliminare întocmite de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Hunedoara, decesul copilului a intervenit imediat, moartea acestuia a fost violentă şi a fost provocată de insuficienţă cardio-respiratorie acută consecutivă hipotermiei.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stay Connected

3,912CititoriConectați-vă
0AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

Latest Articles