Temperaturile în creștere din ultimele zile și stratul consistent de zăpadă depusă în Masivul Retezat cresc riscul producerii unor avalanșe.
S-au observat foarte multe plecări ale unor fețe de zăpadă, ce au format conuri de avalanșă consistente, pe vâlcelele versanților expuși la soare, a informat Serviciul Public Salvamont al Județului Hunedoara.
„Salvamontiștii hunedoreni recomandă prudență la traversarea sau accesarea pantelor înclinate din zona superioară a traseelor, deoarece există un risc iminent de avalanșă în această perioadă. În masiv există încă destulă zăpadă pe văi, iar zonele de creastă prezintă porțiuni dezgolite, ce alternează cu zăpada grea de consistență densă care este greu de străbătut. Cereți sfatul salvamontiștilor și al cabanierilor pentru orice demers în zona montană pentru preîntâmpinarea accidentelor sau a incidentelor nedorite”, a informat Serviciul Salvamont Hunedoara.


